ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ofițerii CNA au descins cu percheziții în mai multe locații din capitală

10:03 | 20.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. Centrul Național Anticorupție și procurorii PA au anunțat astăzi că desfășoară acțiuni de urmărire penală în cadrul mai multor dosare, pornite pe fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență. La această oră, au loc 69 de percheziții la 38 de persoane, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, oamenii legii cercetează o schemă de corupție, în care ar fi implicați brokeri imobiliari și angajați ai Agenției Servicii Publice. Potrivit datelor anchetei, organizatorul schemei, prin intermediul unor funcționari ASP, aranja eliberarea actelor permisive pentru cumpărarea-vânzarea imobilelor, fără prezența proprietarilor și în lipsa procurii.

Conform sursei citate, de dimineață sunt percheziționate automobilele, domiciliile și birourile de serviciu. Totodată, ofițerii CNA ridică mai multe documente de la sediul ASP.

Vom reveni cu detalii.

img21009774

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!