ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Andrei Spînu a îndemnat primarii să aplice mai multe proiecte de dezvoltare regională

17:56 | 22.12.2021 Categorie: Regiuni

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Guvernul a avizat în şedinţa de astăzi proiectul de lege privind instituirea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Detalii despre acest proiect a oferit vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în conferinţa de presă susţinută după şedinţa Executivului, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, noua structură va activa în baza Fondului Național pentru Dezvoltare Regională, cu preluarea proiectelor de dezvoltare regională și locală.

„Obiectivul principal al proiectului de lege se referă la crearea unei surse unice de finanțare a următoarelor proiecte de investiții: pentru apă și canalizare, care în prezent sunt finanțate din sursele Fondului ecologic național; pentru proiecte în domeniul energetic, care sunt finanțate din sursele Fondului pentru eficiență energetică; pentru alte proiecte investiționale din domeniul dezvoltării rurale, în special, proiecte de alimentare cu apă și canalizare și infrastructură locală, care sunt finanțate din sursele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural”, a explicat vicepremierul.

De asemenea, Spînu s-a referit la proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, care va reglementa modul de finanțare a proiectelor investiționale regionale și locale. „Va fi asigurată o monitorizare mai riguroasă a mijloacelor financiare din Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, astfel încât să nu se admită suprapunerea finanțării proiectelor investiționale din mai multe surse pe același proiect”, a relevat ministrul Infrastructurii.

Andrei Spînu a îndemnat toţi primarii şi specialiştii pentru atragerea investiţiilor din administraţiile publice locale să întocmească proiecte bune şi utile, care vor contribui la dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor.

img21009867

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!