ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de externe Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Arabe Egipt

08:32 | 23.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a discutat la Ministerul de Externe cu Moyayad Fathallah Mohamed Eldalie, ambasadorul Republicii Arabe Egipt în Republica Moldova cu reședința la București, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Diplomații au consemnat bunele relații existente între ambele state și domeniile prioritare de cooperare între Republica Moldova și Republica Arabă Egipt. Un subiect important a fost exprimarea interesului pentru dezvoltarea cooperării moldo-egiptene pe dimensiunea comerţ şi investiţii, iniţierea negocierilor în vederea semnării unui Acord bilateral de Comerţ Liber și susținerea organizării schimburilor de misiuni economice care ar permite cunoaşterea reciprocă mai profundă şi stabilirea unor contacte între oamenii de afaceri (B2B).

Oficialii s-au referit și la intenția ambelor părți de a dinamiza dialogul politic la nivel înalt, în anul viitor, fiind planificată vizita șefului diplomației Republicii Moldova la Cairo.

„În cadrul discuțiilor bilaterale am reconfirmat interesul țării noastre în avansarea pe proiectele acordurilor bilaterale: evitarea dublei impuneri, promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, intensificarea turismului din Egipt în Republica Moldova precum și facilitarea călătoriilor reciproce", a spus vicepremierul Nicu Popescu.

De asemenea, a fost convenită inițierea cooperării între Institutul Diplomatic și Academia Diplomatică de la Cairo în vederea organizării programelor de schimb pentru diplomați și transfer de bune practici.

Foto: MAEIE

img21009875

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!