ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective a fost relansată în componența actualizată

11:41 | 23.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC) s-a întrunit în ședință, în componență actualizată, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Pe agenda Comisiei au fost incluse mai multe subiecte prioritare, printre care: prezentarea concluziilor unor studii din domeniul socio-economic și muncă, dezbaterea proiectului Planului de activitate al CNCNC pentru primul semestru al anului viitor, stabilirea consiliilor de specialitate ale CNCNC, reluarea activității comisiilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură, examinarea propunerilor cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real și salariul minim pe economie.

„Mă bucur că am reușit să organizăm această ședință la sfârșit de an, pentru a trece în revistă realizările noastre comune și provocările pentru anul viitor. A fost un an complicat, în care am încercat să implementăm mai multe măsuri proactive pentru susținerea pieței muncii în perioada de pandemie. Drept urmare, în prezent, angajatorii pot aplica online pentru trei măsuri de sprijin: subvenționarea zilelor libere pentru vaccinare, subvenționarea șomajului tehnic și subvenționarea zilelor libere pentru părinții care stau acasă cu copii, dacă aceștia învață în regim online și este în proces de implementare schema de subvenționare pentru regimul de activitate redusă. O prioritate pentru perioada următoare o reprezintă reluarea dialogului social, inclusiv la nivel ramural. De asemenea, ne propunem ca dialogul tripartit să fie organizat cu regularitate, pentru a lua decizii consultate cu partenerii de dialog", a menționat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

La rândul lor, reprezentanții sindicatelor și patronatelor au salutat reluarea dialogului social pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective și au pledat pentru consultări constructive între partenerii sociali, care vor contribui la soluționarea efectivă a problemelor identificate.

În cadrul ședinței, a fost discutat Planul de activitate al CNCNC pentru primul semestru al anului 2022. Totodată, au fost puse în discuție propunerile de majorare a cuantumului salariului minim garantat în sectorul real, care în anul 2021 este de 2935 lei. Părțile au ajuns la consensul de a crește acest cuantum până la 3500 lei, începând cu luna februarie a anului viitor, urmând să reia dialogul pentru a mări cuantumul din nou în luna mai. Aceștia au fost de acord cu studiile prezentate că salariul minim trebuie să tindă spre valoarea de 4000 lei. Modificările legislative necesare urmează să fie efectuate  în primele luni ale anului viitor.

Decizia de a relua dialogul social pe platforma Comisiei Naționale pentru Negocieri și Consultări Colective (CNCNC) a fost luată de prim-ministrul Republicii Moldova Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței tripartite din 8 octombrie 2021, iar în luna noiembrie, a fost actualizată hotărârea de Guvern privind componenţa părţii guvernamentale în cadrul Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri сolective. Reieșind din importanța dialogului social în domeniul raporturilor de muncă, președintele Comisiei a fost desemnat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.

Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective și comisiile instituite la nivel de ramură/teritorial reprezintă structuri tripartite autonome de interes public al parteneriatului social, care se întrunesc în scopul consultării și înaintării de propuneri vizavi de domeniul muncii şi problemele social-economice de interes naţional, de ramură şi teritorial, promovarea parteneriatului social la toate nivelurile, asigurarea participării societăţii civile la promovarea politicilor naţionale.

Mai multe detalii privind activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, găsiți pe pagina web a Comisiei: http://cncnc.gov.md/

Foto: Guvern

img21009883

img21009883

img21009883

img21009883

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!