ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va prezenta Gala de Revelion

13:29 | 27.12.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 27 dec. /MOLDPRES/. La Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va avea loc pe 29 și 30 decembrie, la ora 18.00, tradiționala Gală de Revelion, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, atmosfera de sărbătoare va fi întregită de fragmente din opere, operete, arii, duete populare din repertoriul clasic mondial, dar și contemporan, cu participarea vedetelor naționale, dirijor - Nicolae Dohotaru, Artist al Poporului.

În program va răsuna muzică de Johann Strauss, Georges Bizet, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verdi, Gioacchino Rossini, Gheorghe Mustea și alți compozitori.

Mâine, la 18.00, la Palatul Național ”Nicolae Sulac” va avea loc un concert cu genericul „Aprindeți luminile”. Pe scenă va evolua Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș”, dirijor - Edgar Ștefăneț,  coregraf - Iurie Bivol, alături de Formația „Ethno Republic”, dirijor - Marcel Ștefăneț.

Cântece de veselie, colinde, melodii de suflet și momente scenice de excepție vor fi prezentate de Nicolae Glib, Adriana Ochișanu, Maria Iliuț, Cornelia Ștefăneț, Iulian Corochi, „Brio Sonores”, Cristina Scarlat, Adrian Ursu, Adriana Babin (nai), Ansamblul „Crenguță de iederă”, condus de Maria Iliuț și Show-balletul „Black & White”, coregraf - Iulian Țurcanu.

Spectacolele vor avea loc în conformitate cu cerințele sanitare prevăzute de CNSP în legătură cu pandemia de Covid-19.

img21009949

img21009949

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!