ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Doi turci au fost condamnați la 11 și 6 ani de închisoare în dosarul contrabandei cu heroină din Iran

11:22 | 29.12.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 29 dec. /MOLDPRES/. Doi cetățeni turci au fost condamnați la 11 și, respectiv, 6 ani de închisoare în dosarul contrabandei cu 200 kg de heroină din Iran, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, instanța de judecată a dispus și nimicirea celor 200 kg de heroină introduse în Republica Moldova prin contrabandă, precum și achitarea de către inculpați a cheltuielilor de judecată, în sumă de peste 40 mii de lei. Suplimentar, magistrații au dispus confiscarea în contul statului a circa 200 000 lei de la inculpați.

Totodată, PCCOCS a anunțat că procurorii vor contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău, deoarece o consideră prea blândă, precum și vor solicita expulzarea celor doi inculpați, după executarea pedepsei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!