ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Comunicat de presă al Autorității Naționale de Integritate

16:19 | 31.12.2021 Categorie: Comunicate

Președintele Curții Constituționale a fost stabilit cu un conflict de interese

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese de către Președintele Curții Constituționale. Conform anexei  Legii nr. 199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică, calitatea de Președinte al Curții Constituționale este o funcție de demnitate publică și,  respectiv  este subiect al declarării averii și a intereselor personale, în condițiile prevederilor Legii nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale.

În cadrul controlului, care a fost inițiat în mai 2021, în baza unei sesizări, inspectorul de integritate a stabilit că prin Hotărârea Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 s-a anulat prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.

Conform sesizărilor nr. 92a/2021 și 93a/2021 adresate Curții Constituționale, s-a solicitat exercitarea controlului asupra Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 și totodată suspendarea ei.

Iar, potrivit  Deciziei Curții Constituționale nr. 60 din data de 23.04.2021, semnată de Președintele interimar al Curții Constituționale, s-a admis cererea de suspendare și prin Decizia Curții Constituționale nr. 61 din 26.04.2021 a fost confirmată Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23.04.2021, prin care s-a suspendat hotărârea respectivă, cu participarea în cadrul ședinței și a Președintelui Curții Constituționale.

Astfel, s-a constatat că Președintele Curții Constituționale, având un interes personal a participat la emiterea Deciziei Curții Constituționale nr. 61 din 26.04.2021, prin care a fost confirmată Decizia Curții Constituționale nr. 60 din 23.04.2021 de suspendare a acțiunii unor Hotărâri de Parlament și la controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr. 73 din 23.04.2021 privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16.08.2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale, fără a declara la ANI conflictele de interese reale și fără a le soluționa prin abținere, prin ce s-a admis consumarea conflictelor de interese.

Totodată, s-a luat act de Hotărârea Curții Constituționale nr. 18 din 09.07.2021, pentru controlul constituționalității art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317 din 13.12.1994 cu privire la Curtea Constituțională, din acest motiv, inspectorul doar a constatat încălcarea, fără aplicarea interdicțiilor în acest sens.

În calitate de subiect al controlului, Președintele Înaltei Curți a avut dreptul de a-și expune punctul de vedere. Însă la solicitarea inspectorului, nu au fost prezentate actele necesare desfășurării controlului, mai mult decât atât, s-a solicitat retragerea demersului emis de către inspector.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!