ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Marea Britanie a anunțat noi condiţii de acces pe piaţa muncii

14:56 | 01.01.2022 Categorie: Externe

Londra, 1 ian. /MOLDPRES/. Guvernul britanic a anunţat modificarea temporară a condiţiilor de obţinere a vizei de muncă în domeniul sănătăţii şi îngrijirii (Health and Care Worker Visa) incluzând personalul de îngrijire socială a adulţilor: lucrători îngrijitori (care workers), asistenţi îngrijitori (care assistants) şi îngrijitori la domiciliu (home care workers) în Lista ocupaţiilor deficitare, ceea ce prevede posibilitatea angajării cu un salariu minim anual de 20.480 GBP, informează vineri Ambasada României la Londra pe site şi pe pagina sa de Facebook, citată de Agerpres și MOLDPRES.

Măsura cu caracter temporar va intra în vigoare la începutul anului 2022 pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Informaţii suplimentare, inclusiv despre condiţiile de eligibilitate pentru viza în domeniul sănătăţii şi îngrijirii, sunt disponibile pe site-ul Guvernului britanic (https://www.gov.uk/government/news/biggest-visa-boost-for-social-care-as-health-and-care-visa-scheme-expanded şi https://www.gov.uk/health-care-worker-visa)

De asemenea, autorităţile de la Londra au anunţat extinderea schemei vizelor pentru lucrătorii sezonieri până la sfârşitul anului 2024, pentru a permite lucrătorilor străini să sosească în Regatul Unit o perioadă de până la 6 luni, pentru a desfăşura activităţi lucrative atât în sectorul culturilor horticole comestibile (fructe, legume) cât şi al celor ornamentale (flori) (https://www.gov.uk/government/news/industry-given-certainty-around-seasonal-workers-but-told-to-focus-on-domestic-workforce)

Foto: Agerpres

img22000002

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!