ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 279 de cazuri noi

19:04 | 01.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 1 ian. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 6 284 de teste, fiind confirmate 279 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, 8 sunt asociate cu contact peste hotare. Astfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 376 434 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 6 sunt în rândul lucrătorilor medicali (3 – medici, 1 – asistenți medicali, 2 – personal auxiliar).

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 518 persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 62 în stare extrem de gravă și 13 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate ale noului coronavirus se află 1 873 de persoane, iar 12 223 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alți 299 de pacienți au fost vindecați. În total, 362 728 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul a raportat alte 9 decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 10 284.

img22000003

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!