ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadorul României

14:05 | 12.01.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. În contextul discuțiilor privind situația de securitate regională, vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut o întrevedere cu ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, informează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

„Am reiterat că Republica Moldova sprijină necesitatea dialogului cu privire la securitatea europeană și pledează pentru desfășurarea acestuia într-o atmosferă pașnică și constructivă”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu. 

În cadrul întrevederii, interlocutorii au discutat despre procesul de pregătire a viitoarei Ședințe Comune a celor două Guverne. 

„Am salutat dialogul politic foarte dinamic din ultima perioadă și am convenit să accelerăm implementarea proiectelor bilaterale în sectoare cheie ce se regăsesc în Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România - Republica Moldova, semnată la București, la 23 noiembrie 2021”, a punctat șeful diplomației de la Chișinău.

Foto: MAEIE

img22000187

img22000187

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!