ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene

14:45 | 14.01.2022 Categorie: Comunicate

Întrevederea secretarului de stat Veaceslav Dobîndă cu ambasadorul agreat al Republicii Populare Chineze Yan Wenbin

Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă l-a primit la ministerul de externe pe ambasadorul agreat al Republicii Populare Chineze la Chișinău Yan Wenbin. Diplomații au avut loc un schimb amplu de opinii cu privire la principalele subiecte de pe agenda bilaterală și modalitățile de avansare a acestora, printre care consolidarea dialogului politic la nivel înalt, dinamizarea circuitului comercial-economic, cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale și alte raporturi în diverse domenii de interes reciproc. 

În discuții a fost a apreciat caracterul dinamic al relațiilor dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză, în anul 2022 fiind marcată aniversarea a 30-a de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state. În context, în anul aniversar sunt preconizate mai multe evenimente pentru celebrarea acestei date. 

Interlocutorii au convenit și asupra necesității valorificării oportunităților de intensificare și dezvoltare a schimburilor comerciale bilaterale, sporirii investițiilor, colaborării între autoritățile locale și reprezentanții mediilor de afaceri din cele două state, precum și participarea activă la acțiuni cu caracter economic. 

Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă i-a urat un mandat de succes ambasadorului Chinei, exprimându-și încrederea într-o valorificare în continuare în același ritm constructiv a potențialului relațiilor bilaterale pe toate planurile.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!