ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Avocații au intrat în grevă generală

10:17 | 20.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. După două zile de grevă japoneză, începând de astăzi și până pe data de 24 ianuarie avocații au anunțat că intră în grevă generală, cu sistarea totală a activității. Acțiunea vine în semn de protest faţă de amendamentul înaintat la legea cu privire la avocatură, comunică MOLDPRES.

Decizia de a intra în grevă generală a fost luată la ședința extraordinară a Consiliului Uniunii Avocaților. Astfel, avocații vor cere amânarea tuturor ședințelor de judecată si nu vor participa la acțiunile de urmărire penală.

Tot în cadrul ședinței extraordinare, avocații au venit cu o propunere privind redactarea amendamentului înaintat la legea cu privire la avocatură.

Anterior, Uniunea Avocaților din R. Moldova a solicitat Parlamentului retragerea amendamentului înaintat la legea cu privire la avocatură, care prevede că, pentru reţinerea, arestarea sau percheziționarea avocatului nu va mai fi necesar acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaților.

Foto simbol

img22000405

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!