ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Hotărârea privind declararea stării de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial

14:45 | 20.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Hotărârea privind declararea stării de urgenţă a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, se declară stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 60 de zile.

Pe perioada stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova va emite dispoziţii în vederea punerii în executare a următoarelor măsuri: dispunerea, la necesitate, a raționalizării consumului de gaze naturale și de alte resurse energetice; adoptarea deciziilor necesare în scopul asigurării unor acțiuni rapide de asigurare cu gaze naturale, inclusiv prin derogare de la prevederile normative; adoptarea deciziilor de împuternicire a furnizorilor și a operatorilor de sistem să acționeze în scopul procurării, transportării și distribuției gazelor naturale și a altor resurse energetice pe întreg teritoriul țării; coordonarea activității mijloacelor de informare în masă privind: informarea populației despre cauzele și proporțiile situației excepționale, despre măsurile întreprinse pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situații și pentru protecția populației; familiarizarea populației cu regulile de comportare în timpul situației excepționale; introducerea unor reguli speciale de utilizare a mijloacelor de telecomunicații; instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite; instituirea unui regim special de procurare a gazelor naturale în regim rapid, în caz de necesitate; alocarea mijloacelor financiare pentru asigurarea procurării volumelor necesare de gaze naturale, în caz de necesitate; efectuarea altor acțiuni necesare în vederea prevenirii, diminuării și lichidării consecințelor care au provocat starea de urgență.

Toate dispozițiile emise de Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova intră în vigoare din momentul emiterii. Parlamentul Republicii Moldova va informa, în termen de 3 zile, Secretarul General al ONU şi Secretarul General al Consiliului Europei despre prezenta hotărâre şi cauzele adoptării acesteia.

img22000416

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!