ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președinta Maia Sandu s-a adresat cetățenilor țării în contextul stării de urgență în sectorul energetic și al crizei sanitare

18:20 | 20.01.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a adresat cetățenilor din toată țara, în contextul stării de urgență în sectorul energetic și al crizei sanitare, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, șefa statului i-a îndemnat pe concetățeni să fie solidari pentru a trece cu bine de aceste crize, să manifeste grijă față de cei nevoiași, față de copii și oamenii în vârstă, să aibă grijă unii față de alții. Președinta le-a transmis, de asemenea, să nu se lase manipulați, divizați și amăgiți de populiștii sau de corupții care plâng după putere. În adresarea Președintelui țării se mai menționează că trebuie să facem totul pentru a rămâne parte a lumii libere și să nu uităm cât de important este respectul pentru demnitatea umană.

„Vă asigur că noi o să muncim în continuare onest, cu dăruire, oricât de grele sunt condițiile. Dar vom reuși mai repede și mai ușor fiind uniți, fiind solidari, ferindu-ne de minciună, falsuri și de capcanele întinse de grupările corupte. Să ne folosim deci înțelepciunea, energia și capacitatea de adaptare pentru a trece cu bine peste aceste crize și pentru a avansa în demersul nostru comun - bunăstare pentru toți oamenii cinstiți ai țării noastre!”, se mai spune în adresarea președintei Maia Sandu.

Foto: Președinție

img22000430

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!