ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Artistul plastic Arcadie Ghețu și-a expus lucrările la Centrul ”C. Brâncuși”

08:21 | 21.01.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. O expoziție aniversară de pictură și grafică cu genericul ”Anotimpuri în culori” a artistului plastic Arcadie Ghețu, la 60 de ani de la naștere, a fost vernisată ieri la Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși ”din Chișinău, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Alexandra Mihalaș, directorul executiv al instituției, moderatorul manifestării, a menționat că expoziția cuprinde peste 60 de lucrări și prezintă o retrospectivă a creației artistului plastic. ”Cu siguranță, Arcadie Ghețu poate fi numit peisagistul meleagurilor Moldovei, care cu un aport aproape impresionist a căutat să surprindă atmosfera și lumina naturii, transpunând-o în picturile sale. Precum fiecare om caută să lase o amprentă în urma sa, Arcadie Ghețu a făcut-o nu doar prin artă și creație, dar și prin numeroasele generații de elevi, cărora el le-a fost profesor”, a subliniat Alexandra Milhalaș.

Solicitat de MOLDPRES, Arcadie Ghețu a spus că aceasta este a cincea expoziție personală a sa la Centrul ”C. Brâncuși” și a 15-ea expoziție personală din activitatea sa. ”Anotimpurile au diferite culori. Fiecare culoare are farmecul ei. Mi-am dorit să prezint armonia culorilor în anotimpuri și în timp. Am vrut să redau culorile vii, optimiste, pline de lumină, într-o perioadă tristă, a pandemiei”, a mai spus protagonistul manifestării.

La rândul său, artistul plastic Gheorghe Postovanu a afirmat că expoziția este una de sărbătoare, de un temperament liniștit, cu o cromatică pastelată, în peisaje fiind redată viața autohtonă, rurală, prin stările de anotimpuri și timp. ”Arcadie Ghețu redă frumusețea naturii. Este un bun pictor și un bun grafician. S-a afirmat și în calitate de pedagog, discipolii săi fiind distinși la diverse concursuri”, a mai spus Gheorghe Postovanu.

Arcadie Ghețu s-a născut la 7 ianuarie 1962 în comuna Terebna, raionul Edineț. În 1977 a absolvit Școala de Arte Plastice pentru copii din orașul Râșcani și în 1988 - Facultatea de grafică și pictură la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. A avut expoziții personale în țară și peste hotare.

Expoziția va fi deschisă până la 6 februarie.

img22000434

img22000434

img22000434

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!