ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe 11 februarie, la Chișinău, va avea loc ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României

10:03 | 21.01.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României va avea loc la 11 februarie, la Chișinău, transmite MOLDPRES.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat într-o ediție specială a TVM că „relațiile dintre România și R. Moldova devin mai strânse și că e firesc să fie așa”.

Oficialul a anunțat că o nouă ședință comună a celor două Executive se va desfășura la data de 11 februarie. „Revenim la o normalitate, ne purtăm firesc cu frații noștri. Pe 11 februarie va avea loc ședința comună a Guvernelor de la Chișinău și București. Vor fi luate decizii importante, semnate acorduri, cu impact direct pentru cetățeni, ceea ce demonstrează că România a fost și este alături de noi”, a declarat Președintele Legislativului Republicii Moldova.

Speakerul a menționat că în cadrul acestei şedinţe va fi semnat și Acordul de asistenţă nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro pentru implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară.

 

img22000439

img22000439

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!