ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Decizia de a mări despăgubirile pentru daunele aduse fondului piscicol a fost publicată în Monitorul Oficial

13:21 | 04.02.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 4 feb. /MOLDPRES/. Decizia Guvernului de a mări despăgubirile pentru daunele aduse fondului piscicol, pescuit și piscicultură, a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri, 4 februarie, transmite MOLDPRES.

Potrivit documentului, au crescut despăgubirile pentru prejudiciul cauzat prin pescuit, comercializare, posesiune și export ilicit, ajungând la 250-300 de unități convenționale.

Scopul proiectului a constat în majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul adus prin pescuit, comercializare, posesiune și export ilicit, precum și prin nimicirea resurselor biologice acvatice. De asemenea, pentru a diminua impactul asupra resurselor piscicole, capturile accidentale de specii, urmează a fi eliminat sau redus efectul la un nivel care permite refacerea și conservarea speciilor.

În Republica Moldova se întâlnesc peste 15 000 de specii de animale, dintre care: peste 280 de specii de păsări, 90 de specii de pești, 75 de specii de mamifere, 14 specii de reptile, 14 specii de amfibieni. "Din păcate, atât la nivel local, cât și la nivel mondial se atestă o pierdere a acestora. O situație elocventă constituie lista speciilor incluse în Cartea Roșie a Moldovei. Dacă în prima ediție din 1978 a Cărții Roșii nu era nici o specie de pești, în ediția din 2001, numărul a crescut la 13 specii, iar în cea din 2015 sunt peste 24 de specii", indică Ministerul Mediului.

Potrivit sursei citate, în viitorul apropiat, numărul speciilor de pești amenințate se va majora, existând categorii de specii foarte vulnerabile care au nevoie de monitorizare și gestionare atentă. Printre acestea se numără: speciile cu areale geografice restrânse; speciile care au doar una sau câteva populații; speciile cu populații mici; speciile cu cerințe de habitat extins; speciile de talie mare; speciile cu vârstă târzie de maturizare; speciile migratoare etc.

Sursa: monitorul.gov.md

Foto: ipm.gov.md

img22000837

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!