ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

19:39 | 04.02.2022 Categorie: Comunicate

Ministerul Justiției a selectat un membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile

Chişinău, 4 feb. /MOLDPRES/. Ministerul Justiției a selectat un membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile. Este vorba de Alexandru Postica, care a acumulat 8,59 de puncte. Ceilalți patru candidați care au fost la proba interviului - Ruslan Berzoi, Olesea Cebotari, Sergiu Beșliu și Mihaela Prepelița, nu au întrunit numărul necesar de puncte pentru a fi promovați în această funcție, iar Ianuș Erhan s-a retras din concurs. Astfel, Ministerul Justiției urmează să anunțe desfășurarea unui nou concurs pentru selectarea unui membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor din partea societății civile.

În prezent, Alexandru Postica este consilier pe dezvoltare strategică în cadrul Asociației Promo-LEX. Acesta are experiență de litigare în fața instanțelor naționale și internaționale, reprezentare a reclamanților în fața CtEDO, planificare, coordonare, monitorizare și evaluare a activităților privind drepturile omului, precum și abilități de gestionare a proiectelor.

Concursul pentru selectarea a doi candidați la funcția de membru titular și patru candidați la funcția de membru supleant în Colegiul disciplinar al judecătorilor a fost anunțat anul trecut, în luna octombrie.

Conform Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, Colegiul disciplinar este format din cinci judecători şi patru persoane din societatea civilă. Mandatul membrului Colegiului disciplinare este de șase ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!