ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MEC: 1133 de elevi din ţară sunt infectaţi cu COVID-19

09:42 | 07.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. Peste patru sute de elevi din treptele de învăţământ primar, gimnazial şi liceal s-au infectat săptămâna trecută de COVID-19, numărul total constituind în prezent 1133. Datele au fost anunțate astăzi de către Ministerul Educației și Cercetării (MEC), transmite MOLDPRES.

Conform situației epidemiologice la data de 4 februarie, în instituțiile de învățământ din Republica Moldova numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 constituia 1133 de persoane. De asemenea, s-au infectat cu noul coronavirus 203 cadre didactice și 74 de angajați auxiliari.

În grădinițele din țară au fost înregistrate, în aceeași perioadă, 94 de cazuri de infectare în rândul micuților, iar 186 de educatori și 101 angajați auxiliari au prezentat teste pozitive la COVID-19.

A crescut și numărul studenților infectați cu noul coronavirus. Astfel, în perioada menționată, în instituțiile de învățământ superior au fost înregistrate 60 de cazuri în rândul studenților și 36 în rândul lectorilor.

Conform sursei citate, până la ora actuală, rata de vaccinare a cadrelor didactice din învățământul primar, gimnazial și liceal a ajuns la 84,47%. Cea mai mare rată de vaccinare este în învățământul profesional tehnic, iar cea mai mică – în învățământul preșcolar (76,08%)

De astăzi, instituțiile de învățământ general din toată ţara au revenit la regim de studii cu prezenţă fizică.

Foto: MEC

img22000880

img22000880

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!