ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

20 de troleibuze noi vor începe a circula în capitală la sfârșitul lunii februarie

10:18 | 08.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. ÎM „Regia transport electric" din capitală asamblează în prezent 20 de troleibuze noi, care vor începe să circule la sfârșitul lunii februarie, transmite MOLDPRES.

Direcția generală transport și căi de comunicație a anunțat că în Atelierul de reparații al regiei sus-numite sunt asamblate 20 de troleibuze noi de tip AKSM, de ultimă generație, fabricate la Uzina din Minsk și aduse în Chișinău pentru asamblare.

Vitalie Mihalache, șeful direcției nominalizate, a declarat reporterului MOLDPRES că primăria a alocat încă 80 de milioane de lei pentru procurarea și asamblarea troleibuzelor. „Consilierii municipali au alocat pentru acest an 80 mln de lei pentru procurarea și asamblarea, în Atelierul ÎM „Regia transport electric", a unor alte troleibuze. Anul trecut aici au fost asamblate 82 de troleibuze noi”, a specificat Mihalache.

Troleibuzele AKSM procurate din Belarus dispun de: sistem de aer condiționat; sistem de supraveghere video în interior și exterior; loc special amenajat pentru bagaj de mână; prize USB destinate călătorilor, pentru încărcarea dispozitivelor electronice; blocuri optice pe bază de LED; oglinzi dotate cu sistem de încălzire; rampă rabatabilă pentru acces.

Potrivit datelor Direcției generale transport și căi de comunicare, în municipiul Chișinău, zilnic circulă cu troleibuzul 400 de mii de călători.

Foto: alocapitala.md

img22000914

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!