ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Aproape 16 mii de pacienți au solicitat ambulanța în ultima săptămână

10:24 | 15.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. În prima săptămână a lunii februarie, echipele de asistență medicală urgentă au acordat primul ajutor medical pentru 16 209 persoane, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească /CNAMUP/, echipele de asistență medicală au intervenit la 4710 pacienții cu maladii respiratorii, la 3381 de cetățeni cu urgențe cardiovasculare, la 1952 care suferă de patologii neurologice și au ajutat 931 de persoane cu traumatisme de diferite grade.

Tot săptămâna trecută, medicii de pe ambulanță au intervenit la 229 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale și la 64 cu infarct miocardic. Totodată, ambulanța a fost solicitată pentru 36 de persoane, printre care patru copii care au suferit în urma accidentelor rutiere produse pe traseele țării.

De ajutorul medicilor de pe ambulanță au avut nevoie și 44 de persoane cu intoxicații, printre care 15 intoxicații cu medicamente; 10 intoxicații cu monoxid de carbon și șase cu alcool.

În a doua săptămână a lunii februarie, șase persoane, cu vârste cuprinse între 36 și 89 de ani au fost diagnosticate cu hipotermie și o persoană de 47 de ani cu degerătură. După acordarea asistenței medicale de urgență, pacienții au fost transportați la spital pentru tratament.

Foto: ambulanta.md

img22001095

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!