ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova își va spori prezența pe arena internațională de film

08:16 | 16.02.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, își unesc eforturile pentru a dezvolta industria de film și media digitală din R. Moldova. Un acord de parteneriat cu genericul “Start inovație în media digitală și industria de film din Moldova“ a fost semnat recent de directoarea CNC, Valentina Iusuphodjaev, și directoarea proiectului sus-numit, Doina Nistor, informează MOLDPRES.

Astfel, documentul stabilește angajamentul părților semnatare de a dezvolta ecosistemul pentru media digitală și film din R. Moldova. În acest sens, partenerii vor avea intervenții comune în următoarele sectoare: legislație, infrastructură, educație, promovare și producție de film, animație. Printre acțiunile incluse în Acordul de parteneriat este schimbarea modelului operațional al Studioului ”Moldova-Film” și transformarea acestuia într-un Parc de inovare și creativitate în film ce va oferi stimulente economice și fiscale companiilor producătoare de conținut cinematografic și audiovizual.

Potrivit lui John Riordan, șef adjunct al Misiunii USAID la Chișinău, țara noastră poate deveni un jucător competitiv în industria media digitală și de film în ascensiune la nivel global. În context, directoarea CNC, Valentina Iusuphodjaev a accentuat că prioritizarea acestei industrii, crearea și implementarea unor politici favorabile domeniului pot aduce într-un timp relativ scurt rezultate tangibile: bani în economia națională, conținut de calitate, imagine pe plan internațional și mai ales sentimentul de mândrie pentru propria valoare culturală.

Totodată, Centrul Național al Cinematografiei și Proiectul Tehnologiile Viitorului vor face echipă pentru a crea condiții legislative, financiare și fiscale atractive deopotrivă pentru creatorii locali și cei globali de film și produse audiovizuale. ”R. Moldova poate deveni un hub emergent pentru crearea de conținut digital inovator și concurențial, cum ar fi animația, designul de jocuri și producția multimedia, pentru a promova filmul moldovenesc, atrage investiții și coproducții”, a subliniat Doina Nistor, directoarea proiectului nominalizat.

În cadrul proiectului va fi oferită asistență celor două universități cheie – Academia de Muzică, Arte, Teatru și Film și Universitatea de Stat din Moldova - în educarea profesioniștilor din cinema și audiovizual ce au abilități în scrierea de scenarii, filmări, operațiuni de cameră și iluminare, producție virtuală, VFX, postproducție video și audio, managementul producției și alte domenii necesare pentru film și media digitală interactivă. La fel, centrele de excelență Artcor și Mediacor vor servi drept hub-uri de instruire continuă pentru profesioniștii și pasionații de arta audiovizuală. Totodată, Republica Moldova își va spori prezența pe arena internațională de film prin campanii de promovare, participarea la festivaluri și evenimente din afara țării. 

img22001123

img22001123

img22001123

img22001123

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!