ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambele tabere angrenate în conflictul din estul Ucrainei reclamă încălcări ale armistiţiului

09:54 | 20.02.2022 Categorie: Externe

Kiev, 20 feb. /MOLDPRES/. Ambele părţi în conflict în regiunea disputată din estul Ucrainei au raportat noi încălcări ale încetării focului duminică, la o zi după ce şeful NATO a spus că toate semnele indică faptul că Rusia plănuieşte un atac la scară întreagă asupra statului vecin, relatează dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Separatiştii susţinuţi de Rusia din aşa-numitele republici Lugansk şi Doneţk au afirmat că există sate care au fost lovite cu obuze de mai multe ori de la miezul nopţii. Armata ucraineană a semnalat mai multe încălcări ale încetării focului în cursul dimineţii. Informaţiile din cele două surse nu au putut fi verificate independent, notează dpa.

Aceste informaţii intervin la o zi după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că există dovezi care sugerează că Rusia plănuieşte un atac la scară întreagă asupra Ucrainei.

"Nu există trupe care se retrag, cum susţine Rusia, ci sunt aduse noi trupe", a spus el, precizând că există şi indicii că Rusia se pregăteşte să creeze un pretext pentru un atac.

În pofida faptului că Moscova a comasat peste 100.000 de militari la frontiera cu Ucraina, aceasta a negat în mod repetat că ar avea astfel de planuri.

Potrivit observatorilor internaţionali, numărul de încălcări ale încetării focului a crescut masiv în ultimele zile.

În regiunea Lugansk au fost înregistrate 975 de încălcări ale încetării focului, între care 860 de explozii, potrivit unui comunicat al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). În regiunea Doneţk, au fost înregistrate 591 de încălcări, între care 535 de explozii. Aceste cifre se referă la activităţile de până vineri, notează dpa. 

Foto: kyivpost.com

img22001241

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!