ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Apărării

11:26 | 23.02.2022 Categorie: Comunicate

Regulamentul cu privire la modul de acordare a locuințelor de serviciu pentru militari a fost modificat

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Cadrul normativ, care prevede repartizarea locuințelor de serviciu administrate de către Ministerul Apărării și unitățile militare ale Armatei Naționale,  a fost ajustat. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței de Guvern.

Potrivit modificărilor, militarii prin contract și angajații civili, care au beneficiat de locuințe la prețuri preferențiale, prin intermediul programelor departamentale de stat, inclusiv demarate de către autoritățile publice locale, nu vor avea  dreptul de a fi asigurați cu locuințe de serviciu.

În cazul angajaților care s-au eliberat din serviciul militar, dar se vor încadra repetat, în termen de 3 luni, în cadrul subdiviziunilor Armatei Naționale, le va fi păstrat dreptul de a prelungi termenul contractului de locațiune de durata noului contract de îndeplinire a serviciului militar.  Astfel, militarii își vor putea păstra locuința de serviciu, care potrivit legii, trebuie eliberată în termen de 3 luni de la data încetării raporturilor de serviciu.

Totodată, Regulamentul reglementează procedura de acordare a locuinței de serviciu militarilor care se vor reîncadra în câmpul muncii în calitate de angajați civili ai Armatei Naționale.  În acest caz, contractul de locațiune va putea fi prelungit. Până în prezent, a fost necesară încheierea unui nou contract, în calitate de angajat civil.

De asemenea, proiectul  exclude unele lacune referitor la procesul de verificare a informației de către autoritatea publică despre existența sau inexistența bunurilor imobile ce aparțin locatarului și membrilor familiei lui cu drept de proprietate pe teritoriul Republicii Moldova.

În perioada 2016-2018, 479 de familii ale militarilor prin contract ai Armatei Naţionale din garnizoanele Chişinău, Cahul şi Bălţi au fost asigurate cu locuinţe de serviciu.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!