ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Demnitari UE consideră că Putin trebuia să fie primul pe lista de sancțiuni

11:41 | 23.02.2022 Categorie: Externe

Bruxelles, 23 feb. /MOLDPRES/. Vera Jourova, vicepreședinta Comisiei Europene, crede că preşedintele rus Vladimir Putin ar trebui inclus în sancțiunile adoptate împotriva Moscovei, excluderea sa fiind o greșeală, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

„Vladimir Putin ar trebui să fie primul pe listă”, a declarat Vera Jourova, care este de asemenea comisar european pentru valori şi transparență, citată de cotidianul Hospodarske Noviny din Cehia, ţara sa de origine.

„Există întotdeauna o întrebare dacă este vorba de arta profesionistă a diplomaţiei sau de o slăbiciune. Aș zice că este a doua variantă”, a adăugat ea pentru publicaţia citată, făcând referire la excluderea lui Vladimir Putin din sancţiunile convenite marţi de miniştrii de externe din Uniunea Europeană.

O primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei a fost aprobată de UE, marți. Acestea includ interdicția de intrare pe teritoriul european a unor înalţi oficiali ruşi, limitarea accesului Moscovei la pieţele financiare europene şi un embargo comercial asupra regiunilor Doneţk şi Lugansk.

Anume președintele rus a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.

Foto: dw.com

img22001340

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!