ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UE a anunţat că va impune noi sancţiuni "masive şi severe" împotriva Rusiei

09:28 | 24.02.2022 Categorie: Externe

Bruxelles, 24 feb. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană va impune noi sancţiuni "masive şi severe" împotriva Rusiei, au transmis joi într-un comunicat comun preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care condamnă "în cel mai ferm mod cu putinţă agresiunea militară fără precedent a Rusiei asupra Ucrainei", comunică Agerpres, preluată de MOLDPRES.

"Prin acţiunile sale militare neprovocate şi nejustificate, Rusia încalcă flagrant dreptul internaţional şi subminează securitatea şi stabilitatea europene şi globale. Deplângem pierderile de vieţi omeneşti şi suferinţa umană", au precizat cei doi lideri europeni.

Ursula von der Leyen şi Charles Michel au făcut apel la Rusia "să înceteze imediat ostilităţile, să își retragă armata din Ucraina şi să respecte integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei".

"O astfel de folosire a forţei şi a coerciţiei nu îşi are locul în secolul al XXI-lea. UE este ferm alături de Ucraina şi de poporul ei în această criză fără precedent", au mai subliniat ei.

Reamintind că liderii din UE se vor reuni de urgenţă joi în cadrul unei întâlniri extraordinare a Consiliului European pentru a discuta despre criză şi despre noi măsuri restrictive, cei doi au informat că vor fi adoptate sancţiuni "masive şi severe" împotriva Rusiei pentru acţiunile ei.

"UE va continua să ofere o asistenţă politică, financiară şi umanitară puternică Ucrainei şi poporului ei", şi-au încheiat ei mesajul.

Foto: EPA

img22001363

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!