ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 488 de cazuri noi

09:39 | 28.02.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 3 230 de teste, fiind confirmate 488 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Astfel, până astăzi, în țară s-au înregistrat 501 800 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 12 sunt în rândul lucrătorilor medicali (6 - medici, 4 - asistenți medicali, 2 - personal auxiliar).

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 841 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 196 în stare extrem de gravă și 6 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate ale noului coronavirus se află 8 134 de persoane, iar 11 059 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alți 723 de pacienți au fost vindecați. În total, 476 641 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul a raportat alte trei decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 11 216.

img22001501

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!