ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost instituit Centrul Unic de Gestionare a Crizei

15:29 | 28.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 feb. /MOLDPRES/. Începând cu ziua de astăzi a devenit operațional Centrul Unic de Gestionare a Crizei, structură care va coordona efortul de asistență efectuat de Guvern, organizații internaționale, inițiativa privată și voluntari, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, prim-ministra Natalia Gavrilița. Șeful Centrului Unic este Secretarul General al Guvernului Dumitru Udrea, în cadrul structurii de gestionare urmând să activeze și reprezentanți ai Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Centrul va avea o linie verde, care va fi operațională, începând cu ziua de mâine, ora 9.00, și la care toți cetățenii se vor putea adresa pentru a afla detalii despre cum pot să ajute în situația creată.

Natalia Gavrilița a anunțat că, pe lângă depozitul de la Moldexpo, de azi devin operaționale încă 3 centre de colectare a donațiilor din partea persoanelor fizice. Tot azi devine operațional depozitul central unde vor fi stocate și sortate aceste ajutoare.  

Potrivit prim-ministrei, mâine, 1 martie, în țară va intra primul transport cu ajutoare umanitare de primă necesitate pentru refugiați, din partea Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați. 

Totodată, Natalia Gavrilița a accentuat importanța informării din surse sigure și a dezmințit câteva dintre cele care circulă în prezent în spațiul public. „Situația în țară este stabilă și sub control, riscuri pentru cetățeni nu sunt”, a spus Natalia Gavrilița. 

Potrivit lui Dumitru Udrea, în cadrul Centrului Unic avem celule dedicate unor sarcini specifice: bunuri; cazare; asistență medicală; transport; produse alimentare; consiliere psihologică; servicii consulare și juridice; platforma de voluntariat; coordonarea eforturilor agenților economici și asistenței internaționale.

Adresele punctelor de colectare: SA Moldova Film, șoseaua Hâncești, 61; CIE SA Moldexpo, str Ghioceilor, 1 ; Universitatea Tehnică a Moldovei, str. Studenților, 9/7; Palatul Feroviarilor, str. Decebal, 2. 

Cetățenii pot dona: paturi pliante; saltele; plăpumi, perne, pături, prosoape; lenjerie de pat; haine și încălțăminte; jucării și jocuri noi, nefolosite; veselă; produse de igienă personală; detergenți; scutece; conserve; alte produse alimentare ambalate.

Dumitru Udrea a anunțat că nu se permite donarea de către persoane fizice a produselor culinare, congelate, produselor de origine animalieră cu excepția mierii de albine, conservelor de carne, pește și a laptelui praf sau condensat. Toate produsele alimentare donate trebuie să fie în ambalajul integru și intact al producătorului, cu termen de valabilitate lizibil și vizibil.

În perioada 24 - 28 februarie curent, au intrat în țară 71.359 de cetățeni ucraineni și au ieșit 33.173 de cetățeni ucraineni. În prezent, pe teritoriul țării se află 38.186 de cetățeni ai Ucrainei, care au intrat în Republica Moldova în ultimele 100 de ore.

Foto: Guvern

img22001518

img22001518

img22001518

img22001518

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!