ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Nicu Popescu a avut o întrevedere cu omologul francez

17:48 | 03.03.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 3 mar. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul pentru Europa și Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean Yves Le Drian, aflat într-o vizită la Chișinău în semn de sprijin pentru Republica Moldova în contextul eforturilor de gestionare a crizei de refugiați, informează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

„Mă bucur să îl revăd astăzi la Chișinău pe omologul meu francez Jean-Yves Le Drian, care vizitează țara noastră a doua oară în mandatul meu de ministru și apreciez enorm sprijinul ferm și consecvent al Franței în acest context regional complex și dificil”, a spus ministrul Nicu Popescu.

Vicepremierul Nicu Popescu a menționat că solidaritatea poporului nostru cu refugiații din Ucraina este văzută, apreciată și respectată de întreaga lume.

„Din momentul începerii războiului în Ucraina, în Republica Moldova s-au refugiat peste 136.000 de ucraineni, 76.000 au plecat în țările europene, iar peste 60.000 de persoane sunt găzduite în orașele și comunele noastre. Deși suntem neutri ca stat, nu putem fi indiferenți”, a punctat șeful diplomației de la Chișinău

În cadrul conferinței de presă susținute de viceprim-ministrul Nicu Popescu împreună cu ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, oficialii moldoveni au mulțumit ministrului Jean-Yves Le Drian și comisarului european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, pentru că și de această dată prietenia Franței și a Uniunii Europene a fost demonstrată prin răspunsul prompt și furnizarea unei prime donații de aproape 40 de tone de ajutor umanitar prin mecanismul european de protecție civilă, care vor ajunge pe teritoriul Republicii Moldova în cel mai scurt timp, dar și pentru angajamentul și eforturile pentru susținerea proiectului european al țării noastre.

Întrevederea a prilejuit discuții cu privire la provocările de ordin economic intern și extern, inclusiv pentru companiile care exportă produse în afara țării și interlocutorii au convenit asupra identificării prin eforturi comune a posibilităților de a redirecționa aceste produse pe alte piețe, inclusiv cea franceză.

Oficialul moldovean a apreciat că discuțiile au fost consistente și orientate spre prioritățile și așteptările autorităților naționale și ale cetățenilor legate de agenda bilaterală și europeană, inclusiv în contextul deținerii de către Franța a președinției în exercițiu a Uniunii Europene. La subiectul agendei europene, ministrul Nicu Popescu a afirmat ca viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană.

„Vreau să amintesc motivele pentru care Moldova a ales ferm calea integrării europene: Europa înseamnă libertate. Este o forță a supremației legii, a respectului pentru demnitatea umană și a libertății în care credem ferm. Europa înseamnă solidaritate. Astăzi, le mulțumesc Franței și UE pentru solidaritate și sprijin. Europa înseamnă pace. Avem nevoie de pace în regiunea noastră,” a conchis șeful diplomației Republicii Moldova.

Foto: MAEIE

img22001654

img22001654

img22001654

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!