ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prima parte a construcţiei Centrului de inovare de la Bălţi a fost finalizată

11:48 | 04.03.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Prima etapă a lucrărilor de construcție-montaj a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord a fost finalizată. Acestea au fost executate în cadrul unui proiect finanțat din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), transmite MOLDPRES.

Conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și specialiști ai instituţiei au verificat ieri calitatea lucrărilor de construcție-montaj executate, în contextul organizării procedurii de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul primei etape a proiectului. Împreună cu antreprenorul care a efectuat lucrările, părţile au inspectat spațiile finalizate în prima etapă a proiectului de creare a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic. Este vorba de parter, o parte din subsol, etajul cinci și fațada celor două clădiri ale Centrului. De asemenea, spațiile recepționate au fost conectate la electricitate, rețele de apă și canalizare, internet și alte rețele de telecomunicații.

Operatorul economic care a executat lucrările în prima etapă a proiectului urmează să ia în considerare toate observațiile documentate de către membrii comisiei de recepție.

Sediul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic, cu o suprafață de 6 054 mp, se află pe teritoriul Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Centrul urmează să fie administrat de o structură de management instituită în baza unui regulament de funcționare. Valoarea lucrărilor executate în prima etapă a proiectului constituie 10,13 mln lei, din sursele FNDR.

Lucrările executate în cadrul celei de-a doua etape a proiectului urmează să fie recepționate în viitorul apropiat. Ulterior, va fi organizată recepția finală.

ADR Nord a început implementarea proiectului „Crearea în municipiul Bălți a Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic din Regiunea de Dezvoltare Nord” în iulie 2020. Valoarea totală a proiectului, care cuprinde ambele etape, este de 24,96 mln lei, alocați din sursele FNDR.

Foto: ADR Nord

img22001674

img22001674

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!