ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova acordă sprijin autorităților în criza refugiaților

14:05 | 05.03.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene adresează mulțumiri tuturor partenerilor noștri care au dat dovadă de solidaritate, susținere și sprijin concret pentru Republica Moldova în contextul gestionării fluxului de refugiați urmare a războiului din Ucraina. Misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova continuă să lucreze în strânsă cooperare cu autoritățile noastre în vederea identificării unor măsuri de sprijin pentru refugiații care sosesc în țara noastră urmare a războiului din Ucraina, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

„Granițele noastre rămân deschise pentru toți cei care au fost nevoiți să-și părăsească propriile case și, deși numărul de oameni care intră în țara noastră este foarte mare, ne mobilizăm pentru a oferi toată solidaritatea noastră. Prietenii Moldovei din întreaga lume au văzut, au apreciat și respectă profund omenia noastră”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.

Până la acest moment, la solicitarea de asistență a țării noastre, prin intermediul Mecanismului de protecție civilă a Uniunii Europene a fost propusă sau deja oferită asistență umanitară de către mai multe state membre ale UE.

Austria: Oferă asistență umanitară importantă Republicii Moldova pentru a putea face față fluxului mare de refugiați din Ucraina, care include: corturi gonflabile, seturi de igienă,  saci de dormit, perne, paturi de tabără. Convoiul va porni spre Chișinău la data de 5 martie.

Belgia: Generatoare, corturi, kit-uri pentru igienă personală transmise Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Croația: Oferă refugiaților ucraineni din Moldova ajutor umanitar în valoare de 240.000 de euro, care include corturi, paturi, pături, măști chirurgicale, mănuși din latex și 5 generatoare.

Danemarca: oferă 7 ambulanțe de tip B și C conform standardelor UE.

Franța: Prin intermediul Centrului de Criză și Asistență al Ministerului pentru Europa și afaceri externe a oferit asistență umanitară cu un volum de 40 de tone pentru acomodarea refugiaților din Ucraina, în valoare de peste 300.000 de Euro (corturi, paturi de campanie, saltele gonflabile, perne gonflabile, fețe de pernă, huse de saltea, pături termice, saci de dormit, chituri sanitare, măști chirurgicale).

Finlanda: Oferă 293 corturi pentru timp de iarnă cu încălzitoare pentru adăpost de urgență, 1 bucătărie de câmp, 10 corturi pentru multiple utilizări, 2 corturi pentru baie.

Regatul Țărilor de Jos: Primul ajutor umanitar pentru refugiați oferit de către Regatul Țărilor de Jos a sosit în Republica Moldova. Ajutorul umanitar constă în corturi, paturi și saci de dormit, pături, perne, seturi de lenjerie de pat și de igienă personală.

Grecia: Oferă ajutor umanitar pentru refugiații din Republica Moldova: corturi multifuncționale MPT II, pături și perne. Ajutoarele vor ajunge la Chișinău duminică, 6 martie.

Suedia: Oferă refugiaților ucraineni din Moldova 10 corturi, un generator de electricitate, sisteme de iluminare și încălzire, precum și 2 experți pentru situații excepționale. Ajutoarele vor ajunge la Chișinău săptămâna viitoare.

Germania: Va oferi țării noastre ajutor umanitar în formă de saltele, plapume și perne.

Totodată, Republica Moldova a recepționat ajutoare umanitare în susținerea refugiaților din partea mai multor state cu care țara noastră cooperează în plan bilateral.

România: Un prim transport cu 17 tone de alimente, produse de igienă, scutece, mâncare pentru copii, paturi, jucării și hrană pentru animale, au ajuns la Chișinău. Bunurile vor fi împărțite în centrele de refugiați din întreaga țară.

Lituania: A anunțat relocarea a 2.000 refugiați ucraineni din Republica Moldova și a oferit asistență financiară în valoare de 750.000 de euro transferați pe contul Ministerului Finanțelor.

Germania: Ajutor umanitar pentru 300 de refugiați - două autocamioane vor porni spre țara noastră marți, 8 martie, al treilea - miercuri, 9 martie. Valoarea estimativă a asistenței se ridică la peste 400 de mii euro.

Turcia: A transmis pe data de 1 martie următoarele bunuri: pachete alimentare, corturi pentru familie, pături, paturi, corturi de uz general, pentru refugiații ucraineni din Republica Moldova.

Israel: A detașat în țara noastră un grup de voluntari prin intermediul Agenției IsraAid, care ajută refugiații inclusiv cu asistență psihologică.

India: Oferă Republicii Moldova un lot de aproximativ 60 de metri cubi de ajutor umanitar în formă de mănuși chirurgicale, lămpi solare, saci de dormit, truse de primă necesitate, direcționat pentru soluționarea situației refugiaților.

China: A oferit suport financiar în sumă totală de 100.000 de dolari SUA.

În plan multilateral, Republicii Moldova s-a bucurat de sprijinul structurilor ONU, care de asemenea au contribuit substanțial la sporirea capacității noastre de a răspunde prompt provocărilor și necesităților create de situație de securitate din Ucraina

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) – a livrat 8.000 de pături termale pentru Ministerul Afacerilor Interne; a livrat 20 computere/laptopuri Biroului Migrație și Azil; a început acordarea asistenței financiare cash de urgență refugiaților vulnerabili.

Organizația Internațională pentru Migrație (IOM) – materiale informative tipărite pentru refugiați; IGPF a beneficiat de donații IOM - produse alimentare pentru refugiați, 30 de încălzitoare pentru corturi (3kW), 300 de plapume, 15 încălzitoare de terasă, 30 pelerine de ploaie, 10 generatoare de electricitate.

Organizația Mondială a Sănătății (WHO) – 3 difuzoare cu accesorii necesare la punctul de trecere a frontierei Palanca cu mesaje de informare pre-înregistrate pentru refugiați. Echipamente de protecție la punctele de trecere a frontierei Palanca și Ocnița (500 unități dezinfectant, 33 000 perechi mănuși, 50 000 măști, 33 000 respiratoare, 50 termometre, 50 tonometre, 50 pulsoximetre.

Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) – a donat 4 (patru) tone de produse de igienă de primă necesitate, inclusiv scutece, dezinfectanți, șervețele umede, absorbante, jucării în valoare totală de circa 150 mii de lei la punctul de trecere Palanca de la hotarul Republicii Moldova cu Ucraina, unde este situat Centrul provizoriu de gestionare a situației de criza.

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – suport la acomodarea a 23 refugiați; asistență în identificarea spațiilor de cazare temporară - aproximativ 800 de paturi; suport în întreținerea Centrului de Triaj de la Punctul de trecere a frontierei de la Palanca cu 30 lumini led și 20 încălzitoare pentru corturi, și 20 pompe de încălzire.

Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) – 3000 de seturi de produse de igienă personală și articole de primă necesitate fetelor și femeilor afectate de conflict.

UN Women – 44 000 pliante informative în limba ucraineană, rusă și engleză la punctele de trecere a frontierei privind serviciile de suport disponibile, procesul solicitării azilului.

Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) - asistență în identificarea spațiului de cazare.

img22001705

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!