ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 20 martie

07:30 | 20.03.2022 Categorie: Societate

20 martie 235 - Primul străin care a deținut tronul roman a fost Maximin Tracul. 

20 martie 1413 - Henric al V-lea devine regele Regatului Unit.

20 martie 1476 - În timp ce Ștefan cel Mare aștepta ajutor militar, papa Sixt al IV-lea îi trimite voievodului moldovean o scrisoare de mulțumire.

20 martie 1602 - Este înființată Compania Indiilor Olandeze de Est (VOC), una dintre cele mai mari companii de comerț din lume, deținând o flotă formată din peste o sută de vase și având mii de angajați și birouri în Asia și în șase orașe olandeze. Compania avea dreptul de monopol asupra comerțului, de a bate monedă, de a construi fortărețe sau de a purta război, fiind socotită în istoria economiei mondiale primul concern multinațional. A fost în secolele XVII și XVIII una dintre cele mai mari companii din lume.

20 martie 1639 – S-a născut hatmanul ucrainean Ivan Mazepa. A fost hatman al cazacilor zaporojeni din Ucraina în perioada 1687 – 1708. S-a aliat cu regele suedez Carol al XII-lea, alături de care a luptat la Poltava (1708) împotriva țarului rus Petru I, sperând să recucerească independența Ucrainei față de Rusia.

20 martie 1726 - A murit Sir Isaac Newton, fizician, matematician, astronom, alchimist, teolog. Cea mai importantă descoperire a sa a fost “Legea atracției universale”, formulată în 1687.

20 martie 1735 - S-a născut Torbern Olof Bergman, chimist și mineralog suedez, cunoscut pentru lucrarea sa din disertație despre Atracțiile Elective (1775), conținând cele mai cuprinzătoare tabele despre afinitatea chimică. A fost primul chimist care a folosit literele cu majuscule pentru notarea speciilor chimice.

20 martie 1781- Pierre Méchain este primul care a observat galaxiile Messier 95 și Messier 96 în constelația Leul.

20 martie 1815 - În Paris intră armatele lui Napoleon I, după ce evadează de pe insula Elba. Încep cele „100 de zile".

20 martie 1848 - În Germania începe Revoluția de la 1848. Regele Ludwig I al Bavariei abdică.

20 martie 1852 - Prozatoarea americană, Harriet Beecher Stowe, a scos din tipar romanul său Coliba unchiului Toma.

20 martie 1861 - Orașul Mendoza din vestul Argentinei este distrus complet de cutremur.

20 martie 1899 - În celebra închisoare Sing Sing, Martha M. Place a devenit prima femeie executată pe scaunul electric.

20 martie 1915 - S-a născut pianistul rus Sviatoslav Richter.

20 martie 1916 - Savantul Albert Einstein a publicat teoria relativității generale, conform căreia legile generale ale tuturor fenomenelor fizice sunt aceleași în toate sistemele din Univers.

20 martie 1944 - S-a născut medicul german Erwin Neher, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1991, împreună cu Bert Sakmann.

20 martie 1950 - S-a născut Carl Palmer, baterist, compozitor şi vocalist britanic (Atomic Rooster, Emerson, Lake & Palmer, Asia).

20 martie 1956 - Tunisia și-a declarat independența în fața Franței. Sărbătoare națională.

20 martie 1966 - Trofeul Cupei Mondiale la Fotbal este furat din Central Hall, Londra.

20 martie 1969 - Muzicianul britanic John Lennon, membru al trupei Beatles, s-a căsătorit cu Yoko Ono în cadrul unei ceremonii în Gibraltar.

20 martie 1986 - Jacques Chirac devine prim-ministru al Franței.

20 martie 1990 - Namibia a devenit republică independentă.

20 martie 1995 - La Tokio a avut loc atentatul terorist din metrou, organizat de secta Aum, soldat cu 12 morți și 5.500 de răniți. A fost primul atentat terorist cu armă chimică înregistrat în lume.

20 martie 1996 - Scandalul „vacii nebune" capătă proporții. Este făcut public anunțul că bovinele atinse de ESB pot transmite omului maladia Kreutzfeldt-Jakob.

20 martie 1999 - Din provincia sârbă în Macedonia sunt evacuați 1400 de observatori OSCE. Forțele de securitate sârbe și armata iugoslavă își multiplică acțiunile împotriva UCK, la Drenica.

20 martie 2000 - În premieră, Papa Ioan Paul al II-lea întreprinde o vizită în Israel cu un mesaj de căință din partea Bisericii Catolice pentru evrei și de recunoaștere a dreptului la un stat propriu pentru palestinieni.

20 martie 2003 - Începe invazia Irakului. La primele ore ale dimineții, Statele Unite și alte trei țări încep operațiunile militare în Irak.

20 martie 2007 - Fostul vicepreședinte irakian al regimului condus de Saddam Hussein, Taha Yassin Ramadan, condamnat la moarte pentru executarea a 148 de șiiți la Dujail, în anii ’80, a fost spânzurat.

20 martie 2013 - Premiul Abel pentru matematică pe 2013 a fost atribuit profesorului belgian Pierre Deligne, pentru lucrările sale din domeniul geometriei algebrice, a anunţat Academia Norvegiană de Științe şi Litere. Premiul Abel, în valoare de şase milioane de coroane norvegiene (1 milion de dolari), este echivalentul distincției Nobel în matematică şi a fost instituit în 2003.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!