ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mult de 75% din totalul ajutoarelor umanitare internaționale au fost recepționate de organizațiile neguvernamentale

18:38 | 21.03.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. De la începutul crizei refugiaților din Ucraina, în Moldova au intrat 161 de loturi de ajutor umanitar, dintre care 114 loturi în adresa organizațiilor necomerciale și comunităților religioase. Greutatea totală a loturilor constituie 1.250 tone, dintre acestea 220 tone au fost primite de autoritățile publice centrale (17%), 70 tone – APL (5%) și alte 960 tone – ONG-uri, comunități religioase și organizații internaționale. Astfel, mai mult de 75% din toate ajutoarele umanitare au venit în adresa societății civile și sunt gestionate de organizații neguvernamentale, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Datele au fost prezentate astăzi, într-o conferință de presă susținută de Secretarul General al Guvernului, Dumitru Udrea și ministrul Muncii și Protecției sociale, Marcel Spatari. 

Secretarul General al Guvernului a declarat că până astăzi, 21 martie, totalul donațiilor de bunuri, inclusiv corturi, alimente, pături, articole de igienă și alte produse pentru gestionarea crizei refugiaților din Ucraina de către Guvern este de peste 4,8 mln de euro, distribuită în felul următor:

- 4,1 mln de euro - prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, donații gestionate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, mai exact centrele de triere de la punctele de trecere a frontierei;

- circa 478 mii de euro - produse alimentare și bunuri de primă necesitate gestionate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin intermediul depozitului central de la Vatra;

- circa 227 mii de euro - medicamente și dispozitive medicale, gestionate de Ministerul Sănătății.

Dumitru Udrea a menționat că Centrul Unic de Gestionare a Crizei continuă să distribuie ajutoare centrelor de plasament și primăriilor din țară prin intermediul platformei informaționale elaborate în acest sens (uahelp.md), cât și în baza unui mecanism prestabilit de recepționare a necesităților din partea primăriilor. 

La rândul său, Marcel Spatari a mai spus că „începând cu 10 martie, din depozitul central din or. Vatra au fost distribuite peste 50 loturi către 20 de raioane și instituții publice care au autorizat centre de plasament, cu valoarea totală de peste jumătate de milion de lei. „Transportul este asigurat de către partenerii de dezvoltare, iar depozitul este contractat de către Ministerul Muncii și Protecției sociale”, a menționat oficialul.

Ministrul a amintit despre simplificarea procedurii de import a ajutoarelor umanitare. Dacă anterior pentru importurile în adresa organizațiilor non-comerciale era nevoie de avizele ANSA și ANSP, acum de aceste avize nu este nevoie, iar avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale este emis în termen de o zi. Dacă importurile sunt destinate ministerelor de resort sau Agenției ONU pentru Refugiați, avizul Ministerului Muncii nu este necesar. Loturile de ajutoare umanitare care nu sunt însoțite de documente, sunt considerate donații și sunt recepționate la depozitul din vama Leușeni și apoi transportate spre depozitul Moldova-Film. Câteva loturi au fost adresate primăriilor din Republica Moldova și acestea au fost redirecționate direct spre raioanele Râșcani și Drochia a doua zi după recepționare. 

Pentru a acoperi cheltuielile suportate de APL de nivelul I, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a pus la dispoziție o adresă de email: [email protected], la care autoritățile pot transmite documente confirmative (dispoziții de alocare a mijloacelor financiare, contracte de prestări servicii, facturi de procurare a bunurilor, produse pentru refugiați etc.) pentru ca Ministerul să identifice soluții de finanțare pentru autorități.

La conferință a fost anunțat că de mâine, 22 martie 2022, în mun. Chișinău, va funcționa un centru unic de colectare a produselor și bunurilor donate de cetățenii Republicii Moldova pentru refugiații din Ucraina. Acesta se află în perimetrul Moldova Film (șos. Hâncești, 61). Decizia de a sista activitatea celorlalte două centre (aflate în incinta Universității Tehnice din Moldova și Palatul Feroviarilor) a fost luată ținând cont de reducerea substanțială a ajutoarelor din partea populației.

Oficialii au mai menționat că majoritatea ajutoarelor umanitare donate de populație au fost distribuite în primele săptămâni de la izbucnirea războiului în Ucraina, acestea contribuind esențial la acoperirea necesităților centrelor de plasament deschise inițial.

„Doresc să vă comunic că începând cu data de 17 martie, Linia Verde 0 800 800 11 a înregistrat un număr dublu de solicitări de la refugiații ucraineni pentru categoriile bunuri și alimente. Mai exact, în perioada 17 - 20 martie, au fost recepționate 1.704 apeluri, dintre care marea majoritate au constituit solicitări de produse alimentare și de primă necesitate”, a spus Dumitru Udrea. 

Solicitările înregistrate de operatorii Liniei Verzi sunt redirecționate către echipa de voluntari “Moldova pentru pace”  care pregătește lista de produse și invită refugiații să preia pachetele. De asemenea, Centrul Unic de Gestionare a Crizei anunță despre o posibilitate în plus de a solicita bunuri și alimente. Platforma dopomoha.md, disponibilă în limbile ucraineană, română și rusă a fost lansată de grupul de voluntari “Moldova pentru pace”. Aici refugiații au posibilitatea să ceară ajutor, iar voluntarii îi vor contacta pentru a le comunica când și de unde pot lua pachetul cu produse.  

Astăzi, 21 martie, ora 6.00, pe teritoriul Republicii Moldova se aflau 101.539 refugiați din Ucraina, dintre care 49.118 copii. Numărul este în scădere față de datele de la sfârșitul săptămânii trecute. În ultimele zile, la punctele de trecere a frontierei cu Ucraina nu s-a înregistrat flux majorat de intrări în Republica Moldova și se circulă în regim normal.

În cele 104 centre de plasament din țară, dintre care 42 în Chișinău, sunt cazați 4.268 de refugiați, majoritatea femei și copii. În centre mai sunt disponibile peste 4.800 locuri libere.

Foto: Guvern

img22002146

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!