ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vlaicu pârcălab, un nume ce străbate negura istoriei medievale

13:28 | 24.03.2022 Categorie:

Numele lui Vlaicul pârcălab este pe buzele chișinăuienilor, dar majoritatea absolută îl pomenesc doar în contextul străzii din centrul capitalei Republicii Moldova care îi poartă numele. Istoriografia acestei personalități marcante medievale este extrem de săracă. Și numai grație efortului uriaș și nobil al istoricilor Valentina și Andrei Eșanu avem posibilitatea să aflăm despre unele crâmpeie din biografia acestui ilustru om de stat moldovean, atât de strâns legat și de Basarabia.

Din documentele care străbat până la noi prin negura deasă a istoriei aflăm că Vlaicu a fost fratele mai mic al mamei lui Ștefan cel Mare. Eroul nostru a fost în preajma lui Ștefan pe când acesta era încă copil și a ajutat enorm la formarea caracterului viitorului voievod legendar. Ba chiar a ajutat la obținerea de către nepotul său a scaunului domnesc la 1457.

Încă pe timpurile în care invazia otomană nu căpătase amploare, cetățile din estul Moldovei erau în pericol de a fi ocupate de străini. Cea mai importantă era Cetatea Albă care asigura comerțul statului voievodal prin limanul Nistrului și spre Marea Neagră. Pentru a fortifica prezența militară și administrativă a Moldovei la Cetatea Albă, Ștefan îl numește pârcălab pe unchiul său, Vlaicul. Evident că domnitorul avea nevoie de un om priceput și credincios ca Vlaicul alături, în calitate de sfetnic. Dar importanța accesului la mare era vitală pentru statul moldovenesc.

Eforturile lui Vlaicul nu se limitau la amenajarea și fortificarea cetății. El a dezvoltat orașul cu același nume și a supravegheat și apărat tot spațiul de la limanul Nistrului până la gurile Dunării, inclusiv țărmul maritim. Mai util și prețios personaj pentru a menține în stăpânirea voievodală a  bazinului Mării Negre nici nu se putea găsi.

Însă situația s-a schimbat după 1465, atunci când Ștefan eliberează cetatea Chilia, cea mai puternică fortăreață la acele timpuri. Pe lângă grija de Cetatea Albă, Vlaicul mai avea și titlul de prim sfetnic al voievodului și vizita diverse localități pentru a spori influența și controlul administrativ al teritoriului. Iată cum descriu istoricii Andrei și Valentina Eșanu un popas al lui Vlaicu pe malul curat și umbros al râului Bâc:  «Vlaicul află că această selişte se numeşte din vechime Chişinău şi că nu departe de aici se află o fântână  cu apă rece şi cristalină, numită Albişoara. Drept dovadă, îndată se dădu poruncă de a aduce o cofă de apă pentru ca drumeţii să se răcorească. Dar până la urmă au gustat şi dintr-un vin rubiniu adus la masă de Fedorel. După toate acestea, pan Vlaicul privi cu multă uimire şi satisfacţie în jur. Îi plăcu mult seliştea Chişinăului. Mai ales îi căzură tronc la inimă stejarii seculari, salciile bătrâne de pe malul Bâcului, fântâna Albişoara, şi cerul înstelat, liniştea profundă ce domnea în jur. Şi ce-i veni boierului să le propună stăpânilor din partea locului că este gata să dea orice sumă pentru a cumpăra această selişte. Până la urmă bătură palma. Cei trei primiră de la Vlaicul 120 de arginţi tătăreşti şi târgul fu făcut pe loc. Şi era anul 6974 de la facerea lumii şi 1466 de la naşterea lui Hristos. Aşa intră Chişinăul în stăpânirea lui Vlaicul, pârcălab de Cetatea Albă». Așa a intrat Chișinăul în vizorul curții domnești, iar dezvoltarea lui ulterioară a pus începuturile acelei localități care astăzi e capitala Republicii Moldova.

Conștient de capacitățile lui Vlaicul, voievodul îl transferă pe sfetnicul său la Hotin. Vlaicul era din nou pârcălab, însă de această dată al Hotinului. Această cetate era foarte importantă pentru Moldova, deoarece țările din nord-vestul Europei aveau pe aici un drum comercial spre Marea Neagră extrem de important.  Vlaicul a găsit la Hotin multă dezordine, corupție și chiar trădare. Iar pericolul de invazie era din toate părțile. Tot mai agresivi erau otomanii, din est se simțea pericolul imenselor hoarde tătare, dar până la urmă regele Ungariei Matia Corvinul își dorea cel mai mult stăpânirea pe impetuoasa fortăreață și chiar porni cu armata pentru a o cuceri.

Vlaicul a adunat în scurt timp o oaste din partea locului, iar domnitorul Ștefan a venit de la Suceava cu armata sa pentru a opri ofensiva craiului ungar. Bătălia a avut loc la Baia și a fost deosebit de crâncenă. Gruparea armată a colaborat strategic cu oastea venită de la Suceava și ungurii au primit o lovitură ireparabilă. Regele Matia Corvinul a fost grav rănit și ca prin minune s-a strecurat printre  munți și a reușit să fugă.

Doar doi ani de liniște a avut după acest război Vlaicul. În acest răstimp a întărit forța militară a cetății și garnizoanei, a pus în legalitate lucrul vămii și a adus liniște locuitorilor. Însă după acest scurt episod pașnic, Vlaicu este nevoit să pornească în calea năvălitorilor tătari. Iarăși, împreună cu oastea domnească, Vlaicu întâmpină tătarii la Lipinți, aproape de actuala localitate Lipnic, și le aplică o lovitură zdrobitoare. Au fost făcuți captivi sute de tătari, printre ei și hanul Mamac.

Devenise evident că Vlaicul avea un talent militar și organizatoric deosebit. Ștefan îl numește mare dregător și comandant de oști și îl trimite cu misiuni special acolo, unde situația era gravă. Ulterior Vlaicul a condus oastea moldoveană în luptele cu polonezii, a apărat de asediu Hotinul, a participat la bătăliile istorice de la Vaslui și Valea Albă.

Și, probabil, ultima misiune importantă dată de marele voievod unchiului său a fost fortificarea cetății Orheiului. Iată cum descriu perioada aceasta deosebit de prolifică în biografia pârcălabului istoricii Eșanu:  “În condiţiile deosebit de grele ale ameninţărilor permanente din partea otomanilor şi a tătarilor din Crimeea, la 1 februarie 1481, pan Vlaicul este numit pârcălab de Orhei, cetate importantă, renovată de către Ştefan cel Mare prin 1470, când aceasta se afla sub diriguirea primul pârcălab, Radu Gangur. Anume pe timpul acestor pârcălabi, la Orhei se întreprind importante măsuri de ridicare a capacităţii de apărare a cetăţii. În această perioadă, cetatea Orhei a fost înzestrată pentru prima dată cu piese de artilerie. Drept mărturie ne servesc cele două tunuri de bronz descoperite în vara anului 1999 de expediţia arheologică de la Orheiul Vechi condusă de Gheorghe Postică.

În perioada interbelică a secolului XX, cunoscutul istoric basarabean Paul Mihail a intrat în posesia unui rarisim obiect de luptă din epoca lui Ştefan cel Mare – un buzdugan al unui pârcălab de Orhei, pe care nu este exclus să-l fi mânuit chiar Vlaicul».

Totuși vârsta lui Vlaicul își spunea cuvântul. Ștefan a folosit la maximum experiența lui și l-a ținut aproape, în calitate de prim sfetnic și strateg, ocupând cel mai înalt scaun din Sfatul Domnesc. Concomitent el mai păstra și funcția de pârcălab de Orhei și s-a mai implicat în alte bătălii conduse de voievodul Moldovei. În vara anului 1484, în circumstanțe necunoscute, Vlaicul încetează din viață. Istoricii din spațiul românesc n-au o  documentare exactă a locului unde a fost înmormântat. Există două ipoteze: prima, că mormântul lui neidentificat s-ar afla pe teritoriul mănăstirii Pobrata, azi Pobrota din județul Suceava. A doua versiune este  că a fost înhumat pe teritoriul ultimei sale reședințe, Cetatea Orheiului.

Domnitorul Ștefan cel Mare a pierdut un iscusit conducător de oști, un bun organizator și fortificator al obiectivelor strategice moldovene, dar și un mare patriot, biografia căruia, din păcate nu este studiată pe deplin. Distrugerea arhivelor, anihilarea memoriei colective de către guvernări și regimuri nocive au contribuit la sărăcia materialului empiric puternic acoperit de praful sutelor de ani. Una este însă cert. Numele lui Vlaicu Pârcălab merită toată admirația și respectul celor care își leagă sentimentele și identitatea de spațiul în care ne-am format ca neam nobil, cu o istorie de peste două mii de ani și cu dublă descendență din daci și romani.

img22002246

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!