ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 185 de cazuri noi

09:58 | 03.04.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 2 379 de teste, fiind confirmate 185 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, cinci sunt asociate cu contact în afara țării. Astfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 514 199 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, patru sunt lucrători medicali: trei doctori și un asistent medical.

În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 282 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 50 de pacienți, dintre care șase – supuși ventilării mecanice.

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 260 de persoane, iar 1 992 se află sub supraveghere.

Alte 266 de persoane au fost vindecate. În total, 500 082 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul a raportat un deces provocat de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 11 446.

img22002514

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!