ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mâine va fi zi de doliu național în Republica Moldova

18:18 | 03.04.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. În Republica Moldova va fi declarată luni, 4 aprilie, zi de doliu național în memoria tuturor vieților nevinovate pierdute, în ultimele 39 de zile, în Ucraina, informează MOLDPRES.

Anunțul a fost făcut de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Suntem șocați, alături de o lume întreagă, de masacrul din orașul Bucea de lângă Kyiv. Moldova condamnă cu fermitate aceste crime împotriva umanității, la fel cum condamnă acest război ilegal și neprovocat, declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei”, a menționat șefa statului pe pagina sa oficială.

Și Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a venit cu o reacție în urma masacrului din localitatea ucraineană.

„Suntem profund îngroziți de imaginile civililor uciși în orașul Bucea, Ucraina.

Republica Moldova condamnă cu fermitate masacrul asupra civililor, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere.

Transmitem sincere condoleanțe familiilor victimelor și poporului ucrainean”, se spune în declarația MAEIE.

img22002518

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!