ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Instituția Medico-Sanitară Publică „Centrul COVID-19 Chișinău" urmează să fie lichidată

09:44 | 04.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 apr. /MOLDPRES/. Instituția Medico-Sanitară Publică „Centrul COVID-19 Chișinău", amplasată la Centrul Internațional de Expoziții „Moldexpo", va fi dizolvată. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv, informează MOLDPRES. 

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, decizia cu privire la încetarea activității IMSP „Centrul COVID-19 Chișinău" a fost luată în contextul în care actualmente situația epidemiologică privind COVID-19 în Republica Moldova este relativ stabilă, iar în ultimul val al pandemiei centrul a fost utilizat doar pentru trierea persoanelor infectate, cele care aveau nevoie de tratament fiind transferate în instituțiile medicale. 

De lichidarea Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul COVID-19 Chișinău" se va ocupa o comisie responsabilă, care va fi instituită de Ministerul Sănătății.

Foto: msmps.gov.md

img22002532

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!