ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a participat la conferința Platformei de sprijin a Republicii Moldova

20:05 | 05.04.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a participat, la Berlin, împreună cu prim-ministra Natalia Gavrilița la conferința donatorilor Platformei de sprijin a Republicii Moldova, co-organizată de Germania, Franța și România și la care au luat parte 47 de participanți: statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada, Japonia precum și reprezentanți ai instituțiilor financiare și organizațiilor internaționale, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE. 

„Mobilizarea suportului din partea comunității internaționale ne va permite să gestionăm mai bine criza umanitară și energetică, să realizăm obiectivele de reformă consolidând statul de drept, instituțiile publice și ridicarea nivelului de trai al populației”, a spus șeful diplomației Republicii Moldova. 

Delegația Republicii Moldova a participat în cadrul grupurilor de lucru tematice constituite pe 5 piloni, după cum urmează: efort umanitar – gestionarea fluxului de refugiați și relocarea acestora în statele europene; energie – sprijinirea securității energetice a Republicii Moldova; lupta împotriva corupției – susținerea guvernului în implementarea agendei ambițioase de reforme, inclusiv în domeniile justiției, combaterii corupției și promovării dezvoltării economice; managementul frontierelor – afaceri interne și gestionarea eficientă a frontierelor; asistența financiară – creșterea rezilienței socio-economice. 

„Vom continua să muncim accelerat la agenda noastră de reforme, consolidându-ne democraţia și instituțiile statului, avansând în aderarea la Uniunea Europeană”, a punctat oficialul moldovean.

În cadrul conferinței, statele participante au anunțat că vor susține Republica Moldova cu un pachet financiar în valoare de peste 695 milioane de euro, care include asistență financiară directă pentru bugetul țării, granturi și credite concesionale orientate pe implementarea reformelor și europenizarea țării noastre. 

„În cooperare cu partenerii noștri suntem determinați să demonstrăm că Republica Moldova este un furnizor de stabilitate, o țară în care democrația funcționează, reformele sunt posibile, procesele de transformare dau rezultate iar viitorul nostru european este ireversibil. Odată în plus, la Berlin s-a reconfirmat faptul că Moldova aparține familiei europene, iar viitorul nostru este în Uniunea Europeană”, a conchis ministrul Nicu Popescu.

Foto: MAEIE

img22002595

img22002595

img22002595

img22002595

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!