ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Instituțiile municipale de învățământ vor putea organiza serbări școlare cu participarea părinților

11:35 | 11.04.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. În municipiul Chișinău, părinții vor putea participa la serbările organizate de instituțiile municipale de învățământ la sfârșitul anului școlar, transmite MOLDPRES.

Primarul Ion Ceban a anunțat la ședința on-line de astăzi a serviciilor municipale că părinții vor putea participa în acest an la serbările care vor fi organizate de instituțiile municipale de învățământ cu ocazia încheierii anului școlar. "Se constată o reducere a numărului de îmbolnăviri de COVID-19. Vin cu un anunț care va bucura și marea majoritate a părinților. După o pauză de doi ani, se va lua în calcul ca la sfârșit de an, în grădinițele și școlile din municipiu să fie organizate matinee împreună cu părinți și dascăli, ca să se bucure de activitatea copiilor”.

În ultimii doi ani, participarea părinților la serbările organizate cu prilejul încheierii anului școlar au fost desfășurate fără prezența părinților. Motivul a ținut de restricțiile medicale aplicate pentru reducerea numărului de infecții cu noul coronavirus.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!