ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Ştefan Vodă a demarat un eveniment din agenda Capitalei Tineretului-2022

09:03 | 27.04.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 27 apr. /MOLDPRES/. În oraşul Ştefan Vodă a fost lansat ieri Hackathonul pentru Dezvoltare Comunitară "Tinerii pentru Cetăţenie Activă", cu participarea tinerilor activi și implicaţi din cinci raioane: Ştefan Vodă, Drochia, Floreşti, Rezina şi Şoldăneşti, transmite MOLDPRES.

Activitatea lansată prevede un program pentru trei zile, fiecare având genericul său. Astfel, agenda este structurată pe următoarele dimensiuni: "Cetățenie activă – soluție durabilă pentru comunitățile din Moldova”; "Strategia mea de lucru”; „Sunt Lider – Îmi asum responsabilitate”.

În cadrul sesiunilor de teambuilding (întruniri corporative) tinerii vor învăța cum să identifice și să prioritizeze problemele unei comunități și să scrie proiecte pentru soluționarea acestora.

În mesajele lor, reprezentanţi ai administraţiei locale au încurajat tinerii „să fie activi în continuare, căci participarea, implicarea civică, parteneriatul și activismul deopotrivă asigură continuitatea și dezvoltarea durabilă a unei comunități”.

Activitatea este organizată în cadrul proiectului "Youth Activation Program 2.0", implementat de către Asociaţia obştească „Asociaţia Internaţională a Tinerilor” prin intermediul Programului "Ştefan Vodă - Capitala Tineretului 2022". Acesta este  organizat şi finanţat de către Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Primăria Ștefan Vodă, cu suportul Echipa de Voluntari OameniiV Ștefan Vodă și Consiliul raional Ștefan Vodă.

Oraşul Ştefan Vodă a fost desemnat învingătorul concursului național „Capitala Tineretului 2022”. În cadrul Programului urmează să fie organizate o serie de activități de tineret ale autorităţilor administrației publice centrale și locale, organizațiilor necomerciale, partenerilor de dezvoltare și societății civile.

 Foto: Consiliul raional Ştefan Vodă

img22003197

img22003197

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!