ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Festivalul vinurilor și al deliciilor gastronomice revine cu o nouă ediție la finele lunii mai

12:25 | 04.05.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. Festivalul vinurilor și al deliciilor gastronomice din regiunile cu Indicație Geografică Protejată (IGP) ale Moldovei „DeVin & DeGust” revine cu o nouă ediție, la 29 mai, pe strada pietonală „Eugen Doga” din centrul capitalei, transmite MOLDPRES.

Potrivit Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), în cadrul evenimentului va fi celebrat Vinul Moldovei, „produs al mândriei naționale, asortat cu bucatele tradiționale și cultura specifică fiecărei regiuni cu IGP”.

„Orice consumator de vinuri care dorește să aleagă vinul potrivit gusturilor sale ar trebui să cunoască cel puțin câteva detalii despre Indicațiile Geografice Protejate și Denumirile de Origine Protejată (IGP/DOP). Aceste însemne de calitate – IGP și DOP – funcționează ca garant al originii și al calității Vinului Moldovei, asigură consumatorii finali că produsul este originar dintr-un areal viticol delimitat, este obținut din anumite soiuri de struguri și produs în conformitate cu niște reguli stricte”, indică ONVV.

La „DeVin & DeGust” oaspeții vor descoperi Indicațiile Geografice Protejate, potențialul vitivinicol, gastronomic, turistic și cultural al fiecărei regiuni și vor avea ocazia să savureze vinurile cu Indicație Geografică Protejată, care ne-au dus faima în toată lumea, potrivit sursei citate.

Festivalul pune accent pe cele trei regiuni IGP ale Republicii Moldova - „Codru”, „Ștefan Vodă” și „Valul lui Traian”, iar vizitatorii vor afla mai multe despre aceste regiuni, istoriile specifice zonelor, dar și poveștile oamenilor care produc vinuri. Oaspeții vor învăța despre consumul responsabil al vinului de calitate și combinarea acestuia cu gastronomia locală.

De asemenea, în cadrul festivalului va avea loc și „Școala Vinului”, care va include master-class-uri de degustare responsabilă a vinurilor de calitate, dar și de asociere corectă a acestora cu bucatele locale.

„Prin intermediul acestui eveniment, ne propunem să familiarizăm oamenii cu specificul regiunilor cu Indicație Geografică Protejată și să le explicăm motivele pentru care vinul ce provine dintr-o regiune cu IGP este diferit și trebuie apreciat la justa valoare. Oaspeții festivalului „DeVin & DeGust” vor putea cunoaște și, ulterior, degusta cele mai bune vinuri, iar în fiecare zonă vor descoperi atracțiile turistice ale regiunilor cu IGP, vor putea să viziteze standurile producătorilor și să savureze bucatele delicioase ale gastronomiei naționale", a explicat Elizaveta Breahnă, director interimar la ONVV.

Festivalul „DeVin & DeGust” este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, UVV IGP „Codru”, „Ștefan Vodă”, „Valul lui Traian” și Asociația Producătorilor de Brandy și Divin, cu scopul de a pune în valoare potențialul oeno-gastronomic al regiunilor cu Indicație Geografică Protejată, sporind notorietatea brandului de țară „Vinul Moldovei” și a vinurilor de calitate cu IGP.

Foto: ONVV

img22003364

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!