ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Silvicultori din R. Moldova au participat la un atelier de profil la Tulcea, România

08:18 | 11.05.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. Mai mulţi silvicultori moldoveni au participat recent la o activitate organizată de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în cadrul Direcţiei silvice Tulcea, la invitaţia colegilor români, transmite MOLDPRES.

Este vorba despre un schimb de experienţă pe linia protecţiei pădurilor, având ca temă principală „Instructajul teoretic şi practic privind metodele de combatere non-chimică şi de stabilire a eficacităţii tratamentelor şi defolierilor reale produse de dăunătorul Lymantria dispar”. La acest atelier de lucru au participat specialişti ai Agenţiei „Moldsilva”, întreprinderilor silvice din Orhei, Chişinău, Străşeni, Hâncești, precum și de la Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, care au prezentat din experienţa autohtonă în domeniul protecţiei pădurilor.

„Pe parcursul activităţilor de la Tulcea, silvicultorii de pe ambele maluri ale Prutului au fost antrenaţi în activităţi teoretice referitor la protecţia pădurilor, iar componenta practică a acestui forum a fost realizată în fondul forestier al entităţii silvice-gazdă. Participanţii au specificat măsurile ce urmează a fi aplicate în scopul combaterii dăunătorului Lymantria dispar L. (omida păroasă a stejarului), termenii utili şi parametrii intervenţiei silvicultorilor în asemenea cazuri”, indică „Moldsilva”.

Totodată, au fost prezentate studii şi rezultate ale cercetărilor cu privire la posibilitățile de folosire a preparatelor entomopatogene în controlul defoliatorului menționat.

„Utilitatea unor asemenea activităţi practice comune sporeşte considerabil capacităţile de combatere a dăunătorilor din fondul forestier, iar silvicultorii moldoveni sunt recunoscători pentru disponibilitatea părţii române de împărtăşire a practicilor în domeniu, tradiţia colaborării reciproc avantajoase și dezvoltarea competențelor profesionale, prin promovarea schimbului de experiență”, rezumă un comunicat al Agenţiei „Moldsilva”.

Foto: Moldsilva

img22003514

img22003514

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!