ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Procurorii au deschis un dosar penal în cazul unei uzine din stânga Nistrului

17:40 | 13.05.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 13 mai. /MOLDPRES/. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Serviciul Vamal, investighează faptul unor pretinse acțiuni ilegale de introducere în țară a deșeurilor de metal, la începutul lunii martie curent, destinate unei uzine metalurgice din stânga Nistrului, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, dosarul a fost pornit în contextul în care de pe teritoriul țării a fost returnat în România un lot de bunuri cu privire la care în documentele vamale de însoțire era indicată fontă, însă în urma verificărilor, a fost stabilit că sunt deșeuri și resturi de fontă, importul și prelucrarea cărora necesită autorizația corespunzătoare a instituțiilor responsabile de mediu.

Oamenii legii investighează acțiunile prin prisma comiterii faptei de două sau mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu.

img22003595

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!