ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Societățile cu răspundere limitată vor putea emite obligațiuni

10:40 | 18.05.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Societățile cu răspundere limitată (SRL) vor putea emite obligațiuni în vederea atragerii de împrumuturi, atât pe plan intern, cât și extern. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat și aprobat astăzi de Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului, comunică MOLDPRES.

Proiectul pentru completarea Legii privind societățile cu răspundere limitată și Legii privind piața de capital a fost elaborat de Guvern în colaborare cu mediul de afaceri, instituțiile de reglementare a pieței financiare, USAID. Acesta prevede că emisiunea obligațiunilor se va decide prin hotărârea adunării generale a asociaților, iar procedura de emitere se va efectua în baza și conform prevederilor statutului societății.

Potrivit autorilor, emiterea obligațiunilor de către SRL va deveni un instrument financiar pertinent pe piața valorilor mobiliare, încurajând concurența, atragerea de noi investiții, impulsionarea dezvoltării mediului de afaceri.

Foto simbol

img22003690

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!