ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un acord de cooperare parlamentară moldo-română a fost semnat la Chișinău

11:32 | 18.05.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Comisiile administrație publică ale Parlamentului Republicii Moldova și României au semnat astăzi un acord de cooperare, comunică MOLDPRES.

Semnarea a avut loc în cadrul ședinței comune a membrilor Comisiei administrație publică a Parlamentului Republicii Moldova și Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a Legislativului României.

Documentul prevede cooperarea în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și celui de reglementare, vizând organizarea și funcționarea administrației publice, planificarea spațială și dezvoltarea regională. De asemenea, acordul stabilește colaborarea în vederea stabilirii relațiilor de fraternitate între colectivitățile locale din Republica Moldova și România.

În perioada 18–19 mai, delegația Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a Parlamentului României se află într-o vizită oficială în țara noastră. Programul vizitei include întrevederi cu speakerul Igor Grosu, cu reprezentanți ai Guvernului și ai administrației publice locale.

Foto: Parlament

img22003692

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!