ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a simplificat procedurile juridice și administrative în vederea dezvoltării sectorului de irigare

14:09 | 18.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi modificări la unele acte normative în scopul dezvoltării sectorului de irigare, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Astfel, impedimentele de ordin juridic și administrativ au fost excluse, fapt ce va eficientiza gestionarea bunurilor sistemelor centralizate de irigare ce le-au fost transmise în comodat Asociațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI). Modificările aprobate simplifică procedura de eliberare a autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei la irigare, prin reducerea termenului acordat instituțiilor responsabile de coordonare prin ghișeul unic.

Pentru a asigura protejarea investiției publice a statului în Sistemele Centralizate de Irigare și utilizarea rațională a resurselor de apă, s-a stabilit că, în aria de deservire a unui sistem centralizat de irigare funcțional, autorizația de mediu pentru folosința specială a apei să fie eliberată AUAI și entităților juridice abilitate să gestioneze infrastructura centralizată pentru irigații.

Proiectul mai prevede reglementarea procedurii de cesionare a autorizației de mediu pentru folosința specială a apei, în cazul în care sunt mai mulți cesionari. Totodată, noile modificări reglementează amplasarea pe terenurile cu destinație agricolă a bazinelor de acumulare a apei din precipitații, fiind o soluție de aprovizionare cu apă pentru irigare.

Prin introducerea modificărilor va fi eficientizată utilizarea sistemelor de irigare centralizate, va fi sporit accesul tuturor producătorilor agricoli la surse de apă calitativă pentru irigare, precum și asigurată majorarea recoltei obținute pe terenurile irigate.

Foto: economica.net

img22003703

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!