ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noi decizii au fost aprobate în cadrul Comisiei pentru Situații Excepționale 

18:07 | 18.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Pe perioada stării de urgență, uleiurile dezodorizate vor face parte din lista produselor social importante, prețul de comercializare a căror este reglementat, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În același timp, începând cu 19 mai 2022, TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești se va face fără drept de deducere. Deciziile au fost aprobate astăzi, în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, prezidată de prim-ministrul Natalia Gavrilița. 

Au fost aprobate un șir de măsuri privind fluidizarea traficului transfrontalier de mărfuri. În acest sens, directorul Serviciului Vamal va stabili posturile vamale speciale și procedura de vămuire, în funcție de categoria mărfurilor și tipurile de transport. Totodată, pentru unele posturi vamale, regimul de muncă va fi asigurat în schimburi, cu o durată mai mare de 12 ore, cu respectarea duratei întreruperii în muncă între ture.

Începând cu 1 iunie, pe perioada stării de urgență, va fi prelungit termenul de valabilitate a pașapoartelor cetățenilor Republicii Moldova care au expirat începând cu 1 ianuarie 2020 sau vor expira până la 31 decembrie 2022. În termen de 10 zile, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrări Europene, va informa toate statele și organizațiile internaționale specializate despre această măsură, prin intermediul căilor diplomatice. Agenția Servicii Publice va publica informații adiționale pentru cetățenii care planifică să călătorească cu pașapoarte a căror valabilitate a fost extinsă prin această decizie. 

Pe perioada stării de urgență, va fi permisă șederea pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor ucraineni și membrilor de familie ai acestora, care au intrat în Republica Moldova în perioada stării de urgență, precum și cei care se aflau legal în Republica Moldova la data instituirii stării de urgență, fără respectarea termenului de 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice.

De asemenea, a fost exclusă taxa de stat în mărime de 1440 lei, pentru acordarea dreptului de ședere provizorie în scop de muncă a cetățenilor ucraineni. O altă prevedere ține de acordarea, la solicitare, a dreptului de ședere provizorie în scop de muncă pentru cetățenii ucraineni fără obligativitatea respectării condiției de achitare a unui salariu mediu lunar pe economie prognozat pentru anul de gestiune.

Comisia pentru Situații Excepționale a mai dispus să aloce din Fondul de intervenție al Guvernului mijloace financiare în sumă de 6,7 milioane de lei Autorităților Publice Locale de nivelul II și alte 1,8 milioane de lei către APL de nivelul I, pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați. 2,3 milioane de lei au fost alocate Centrelor pentru refugiați, create de instituțiile publice din subordinea autorităților publice centrale. Alte 230 mii de lei vor fi distribuite Centrelor din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, iar 192,8 mii lei – celor din subordinea Ministerului Educației și Cercetării. 

Membrii CSE au aprobat acordarea unui lot de asistență internațională Ucrainei. Donația va include bunuri materiale, în sumă de 39 185 316,03 lei, din gestiunea Ministerului Afacerilor Interne și în sumă de 27 538 234,43 lei din gestiunea Ministerului Sănătății. De asemenea, lotul de asistență destinat Ucrainei va include bunuri în valoare de 830 838,78 lei, aflate în gestiunea Ministerului Muncii și Protecției Sociale și primite anterior sub formă de ajutoare umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților.

Foto: Guvern

img22003729

img22003729

img22003729

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!