ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucraina a primit rachete antinavă Harpoon și obuziere cu autopropulsie din SUA

17:01 | 28.05.2022 Categorie: Externe

Kiev, 28 mai. /MOLDPRES/. Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a declarat sâmbătă, 28 mai, că Ucraina a început să primească rachete antinavă Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie din Statele Unite, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

„Apărarea de coastă a ţării noastre nu doar va fi întărită cu rachete Harpoon - ele vor fi folosite de echipe ucrainene instruite”, a scris Reznikov pe pagina sa de Facebook.

Oficialul ucrainean a afirmat că rachetele Harpoon vor fi folosite alături de cele ucrainene Neptun pentru apărarea coastei ucrainene, inclusiv a portului sudic Odesa.

Rusia a impus o blocadă navală asupra porturilor ucrainene, imediat după invazia Ucrainei la 24 februarie, a împiedicat exporturile de cereale, şi a folosit flota Mării Negre pentru a lansa atacuri cu rachete împotriva obiectivelor importante.

Ministrul ucrainean al apărării a mai scris că primirea rachetelor Harpoon este rezultatul cooperării între câteva state, precizând că livrarea din Danemarca a avut loc 'cu participarea prietenilor noştri britanici'.

Și Lloyd Austin, secretar de stat al SUA a afirmat recent că Danemarca va furniza un lansator şi rachete Harpoon Ucrainei.

Ucraina a mai primit o gamă de piese de artilerie grea, inclusiv obuziere cu autopropulsie M109 modificate, de fabricaţie americană, care vor permite armatei să lovească ţinte de la distanţe mai mari.

Un responsabil de rang înalt de la Pentagon a declarat că armata SUA a început să instruiască, în afara teritoriului Ucrainei, militari ucraineni în folosirea obuzierelor autopropulsate.

Kievul a afirmat că vrea să-şi asigure primirea de sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) M270, pe care să le utilizeze pentru a respinge trupele ruseşti din estul ţării.

Foto: bmpd.livejournal.com

img22004016

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!