ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Decanul și șeful unei catedre a Universității de Educație Fizică și Sport au fost reținuți

15:53 | 30.05.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Decanul și șeful unei catedre a Universității de Educație Fizică și Sport au fost reținuți pentru o mită de 800 de euro, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, cei doi au fost denunțai de un student. Tânărul a comunicat că aceștia i-ar fi cerut bani pentru a-l ajuta să susțină examenele restante, teza de licență și să oprească procesul de exmatriculare.

Studentul ar fi fost înmatriculat în anul 2018, urmând studiile timp de doi ani. Din 2020, acesta însă nu s-a mai prezentat la ore și urma să fie exmatriculat. Într-o discuție cu decanul și șeful catedrei, studentul ar fi primit asigurări că problema poate fi rezolvată contra unei sume de 1000 de euro. Din spusele denunțătorului, decanul și șeful catedrei i-ar fi spus că ar avea influență asupra altor lectori și că-i pot determina să-i dea note suficiente la examenele din anii de studii 3 și 4, dar și la examenele de stat.

Cei doi angajați ai USEFS au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în prezent, au loc acțiuni de urmărire penală.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!