ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova a solicitat un mecanism de solidaritate pentru depăşirea crizei energetice

09:55 | 06.06.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 6 iun. /MOLDPRES/. Solicităm crearea unui mecanism de solidaritate pentru țări ca Republica Moldova, pentru depășirea crizei energetice actuale. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la Forumul Baku Energy Week, ce s-a desfășurat în perioada 1 – 4 iunie, în capitala Republicii Azerbaidjan, transmite MOLDPRES.

Evenimentul a reunit reprezentanți guvernamentali ai țărilor din regiune, precum și lideri ai industriei energetice la nivel internațional. Aceştia au dezbătut în cadrul unei platforme de discuții privind asigurarea securității energetice.

În intervenția sa la sesiunea ministerială, axată pe tranziția energetică în actualul context geopolitic, Andrei Spînu s-a referit la provocările prin care trece țara noastră și la necesitatea diversificării rutelor și surselor de aprovizionare cu energie pentru sporirea securității energetice. În context, Spînu a cerut crearea unui mecanism de solidaritate pentru țări ca Republica Moldova, important pentru depășirea crizei energetice actuale.

În marja evenimentului, vicepremierul Andrei Spînu a avut mai multe întrevederi bilaterale: cu secretarul adjunct pentru diplomație energetică în Biroul Resurse Energetice, Departamentul de Stat al SUA, Laura Lochman; cu ministrul azer al Energiei, Parviz Shahbazov, precum și cu miniștrii azeri ai Economiei și Agriculturii, Mikayil Jabbarov și Inam Karimov. 

Foto: MIDR

img22004206

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!